L-au “sinucis” din lene

Un student de 20 de ani a fost găsit mort anul trecut, în septembrie, în luminatorul unui bloc din Bucureşti. Familia şi prietenii spun că băiatul nu avea motive să-şi ia viaţa. Raportul me­di­cu­lui legist arată că Alex avea nişte vâ­nă­tăi pe gât, înainte de cădere. Pro­curorul de caz s-a blocat însă pe varianta sinuciderii şi nu a făcut nimic timp de cinci luni.

Alex Tima era student la Univer­sitatea Bucureşti. Venise din Oneş­ti, Bacău, în Capitală şi visa să lu­cre­ze în presă sau în publicitate. În vara anului trecut şi-a trimis CV-ul la multe firme… Nu că ar fi dus lipsă de bani, ma­ma îi punea pe card săptămânal 200 de lei.

La 29 septembrie trebuia să se prezin­te la sediul Facultăţii de Chimie Aplicată, de lângă Gara de Nord, pentru a pu­ne la punct actele. L-a trezit un mesaj de la iu­bita lui Cristina care-l întreba dacă s-a tre­zit. I-a răspuns că da şi că merge să re­zolve cazarea. A fost ultimul semn pe care l-a dat cuiva. A luat timbrele fiscale şi ce i se mai cerea la dosar şi a plecat din Ti­tan spre Gară. “Eu l-am sunat toată ziua, pentru că vorbim zilnic. Abia pe la 18:00 mi-a răspuns cineva la telefon. Erau de la INML”, povesteşte mama lui Alex, Ani­şoa­­ra Tima.

Ora 18:00, o zi de marţi. În lu­mi­natorul blocului de pe Strada Banu Man­­ta, la a­proape patru staţii de autobuz de gară, a fost găsit trupul unui tânăr de 20 de ani. Avea la el un rucsac cu actele, 140 de lei, agenda cu nişte timbre fiscale, telefonul mo­bil. Aşezat pe partea stângă, cu cor­pul paralel cu uşa de acces, se afla Alex.

NU AVEA MOTIVE SĂ SE OMOARE
Pista principală a achetatorilor a fost, din septembrie şi până în momentul în care familia a obţinut concluziile exa­menului medico-legal de la INML, sinuciderea. “Poliţiştii au încercat să ne indu­că de la început ideea că Alex s-a sinucis. Aşa le-au spus şi copiilor chemaţi la audieri”, spune mama băiatului.

Toate motivele pe care le-ar putea invoca cineva în sprijinul teoriei conform că­reia Alex şi-a luat viaţa sunt demontate de prietenii lui şi de familie. Teodora Şte­fan, o colegă de facultate, a crezut iniţial că Alex a murit din greşeală: “Alex era gra­ffer şi mă gândeam că poate căuta vreun loc pentru a desena, de-aia a ajuns în blocul ăla, la etajul 10. Prin vară am tre­­cut printr-o depresie şi spuneam în glumă că-mi vine să mă sinucid. Şi el îmi zicea: «Ce-ai, mă? Ai înnebunit? Nici în glumă să nu zici aşa ceva…»”, îşi amin­teş­te Teodora.

Iubita lui Alex, Cristina Turculeţ, po­vesteşte cum au decurs audierile la Po­li­ţie la aproape două luni de la moar­tea acestuia. “Mi-au spus să po­vestesc tot ce ştiu despre el, de când ne-am cunoscut. Apoi m-au întrebat cum reacţiona el când era supărat?.” “Mi-a dat mesaj că s-a trezit şi că merge să rezolve cu căminul. Asta a fost ultimul semn de la el.”

Banii sau lipsa lor a fost o altă pistă pe care s-a mers pentru a stabili ce l-ar fi pu­tut împinge pe Alex să-şi ia viaţa. “Îi dă­du­sem banii de prima rată la taxa pentru facultate şi îi cheltuise, 11 milioane, dar nu era o problemă. Termenul expira pes­te două luni. Credeţi-mă, este exclus să fi făcut vreun gest nesăbuit”, explică Anişoara Tima.

N-AU CERCETAT NIMIC
Nelămuririle celor care aşteptau un re­zultat în urma anchetei autorităţilor au în­ceput să apară imediat după moartea lui Alex. Cristina, prietena lui, ne arată o brichetă şi ne spune că a luat-o de la locul incidentului. Anchetatorii au lăsat în luminator ţigările şi bricheta băiatului. Părinţii lui Alex spun că le-au fost îna­po­iate hainele băiatului imediat, nefiind păs­trate drept probă. Când mama a suge­rat ca Poliţia să obţină listingul telefoa­nelor date şi primite în ziua respectivă de Alex, i s-a răspuns că nu se poate.

Mai mult, dacă mama nu ar fi cerut la INML concluziile raportului de expertiză în care se arată că Alex avea vânătăi pe gât dinainte de a deceda, an­che­tatorii ar fi susţinut în continuare că singura pistă valabilă e cea a sinuciderii.

În concluziile obţinute de mamă de la INML se specifică: “Examinarea medico-legală a decelat şi leziuni traumatice în zona gâtului, anterior, externe şi interne, care deşi sunt oarecum discret reliefate, totuşi nu pot fi interpretate «a priori» ca fiind consecutive politraumatismului care a cauzat decesul, sugerând o acţiune compresivă «a fortiori». Din datele de anchetă cuprinse în procesul-verbal încheiat la faţa locului nu rezultă o motivaţie certă a unui posibil gest suicidar”.

Medicul legist dr Gheorghe Alexandrescu explică limbajul de specialitate. “Pe piele apar vânătăi şi zgârieturi în zona laringelui. Pe muşchii cervicali sunt urme realizate prin comprimare, anterioare loviturilor cauzate de căzătură. Vânătăile respective pot fi făcute cu mâna, dar nu au provocat ele moartea, căile respiratorii sunt libere, nu sunt rupturi de laringe. E foarte greu să demonstrezi în astfel de cazuri dacă l-a împins cineva. Cert e că nu era mort când a căzut de la înălţime”, precizează legistul.

În blocul din Banu Manta, vizavi de Pri­măria Sectorului 1, locul unde Alex şi-a găsit sfârşitul, nimeni nu vorbeşte despre ce s-a întâmplat anul trecut, cu două zile înainte de începerea anului universitar. E un bloc liniştit, cu interfon şi ghivece de flori pe scară, locuit mai mult de bătrâni care, în jurul orei 11:00, sunt majoritatea acasă. Bătrâna de la parter, cea care a spus că a auzit o bufnitură în jurul orei 10:00 la data de 29 septembrie 2009, nu vrea să mai audă de băiatul din luminator. “Da, am auzit ceva atunci. Dar nu mă mai interesează.”

UN DOSAR TRATAT CU INDIFERENŢĂ
Procurorul Luminiţa Gavadia anchetează moartea lui Alex. Dovada interesului pentru caz este că a mers la faţa locului abia miercuri, 17 februarie, după aproape cinci luni de la eveniment, pentru a fotografia nişte colţuri ale pervazelor din luminator, colţuri de care băiatul s-ar fi putut lovi în cădere şi care ar fi putut cauza, în opinia dumneaei, ur­mele de pe gât.

Preocuparea principală a anchetatorilor este acum să arate că menţiunile legiştilor cu privire la semnele de pe gât sunt neconcludente. Deci, îi încurcă în anchetarea “sinuciderii”. “Expertiza INML va intra într-o comisie de control, să se arate clar ce a vrut să spună medicul legist. Dacă acele vânătăi au rezultat prin strân­gere cu mâinile sau nu. Va mai dura cel puţin o lună, pentru că am de gând să ajung până la cel mai înalt for”, a declarat procurorul.

Nu a fost stabilit nici până în ziua de azi traseul lui Alex la data morţii, nici dacă a apucat să se cazeze, nici ce căuta într-un bloc care nu era în drumul lui. Apelurile date şi primite de Alex la 29 septembrie, listing-ul, nu a fost cerut de procuror.

Citiţi raportul IML – format pdf

Sursa: jurnalul.ro

5 comments

  1. Puiu says:

    Condoleanţe familiei…

    Dar dacă în raport scrie clar că s-au găsit semne în jurul gâtului care pot dovedi o acţiune de ştrangulare şi care NU POT APĂREA datorită căzături, ce naiba mai aşteaptă ca să cerceteze ???????

    Miliţia română e de toată jena…

Leave a Reply